Exerciții de sîmbătă seara

desi razboiul de 100 de ani a fost un paradox [adica una dintre parti avea in mod evident drept de conducere asupra celeilalte] pina la urma a fost [si] o chestiune de orgolii fiecare dintre state voia sa fie pe locul 1 in europa[numai daca ne gindim ca numeric diferenta dintre ele era de vreo 10 milioane plus diferentele economice intre un stat agrar si celalalt manufacturier si am putea crede ca nu ar fi trebuit sa dureze atit]si totusi...flandra,
daca stau sa ma gindesc imi place ideea unei iubiri de 100 de ani!

Petruț,
neașteptată această incursiune cu (tot)amănuntul în trecut, după cum observi, pentru mine istoria are aici altă dimensiune, iar faptul că ai surpins în acest spațiu paradoxul și ideea celor x ani, este suficient și esențial.

Eugenia,
mulțumesc!

nu poate fi înfăptuită, Ottilia;
iubirea este iubire și lîngă ea orice alt cuvînt pălește. ea vine, alteori pleacă, și atunci cînd este, atît cît este, în timpul acesta finit pe care îl numim viață, se poate întinde la nesfîrșit.

mulțumesc pentru interesul arătat textelor mele.

frumos poemul, insa ar trebui incercate alte variante pentru "te iubesc-ul tau", ceva de genul " 'te iubesc' spus de tine".

înteleg, Gabriel, ce sugerezi, și, este posibil ca varianta aleasă de mine să îngreuneze curgerea textului, însă dacă optez pentru o altă construcție anulez exact ceea ce am vrut să spun: acel ”te iubesc” nerostit, care arde pe interior. mulțumesc!

hm, chiar de curand aveam o discutie despre puterea incredibila a acestei declaratii de dragoste (credinta in iubire, in dumnezeu, in orice, esentializata), acest "nu vei muri niciodata". si cred ca poemul asta spune pe larg despre asta de la primul vers pana la, desigur, ultimul. mi-a placut mult.

mulțumesc, Raul, pentru felul în care ai citit.

cred ca poemul e unul bun dar schioapata pe ici pe colo si e chiar pacat, de exemplu ;închipuită de cel mai iscusit pictor'; nu stiu de ce in versul acesta si in contextul poemului pictorul trebuie sa fie cel mai iscusit, sau ''spațiul dinte noi un cimitir cu luminile aprinse mereu'' nu inteleg de ce nu spui ca e cum un cimitir sau ca un cimitir... ar ajuta la curgerea lui si chiar n-ar mai suna a cliseu. acum tu poti crede ce vrei da eu vreau doar sa ajut.

- pentru că există pictori și pictori; și am vrut eu așa, ca în venele mele, după o presupusă absență, să curgă nu orice culoare, ci aceea închipuită de unul iscusit.( poate ar trebui sa elimin "cel mai");

- pentru că este o mare diferentă, în contextul acesta și nu numai, și vizuală și cum vrei tu, între un cimitir cu luminile aprinse (mereu) și un cimitir, si atît; sau cu lumînări pe ici-colo.
există o perioadă a anului în care tot cimitirul este plin de luminițe. dacă ai văzut asta, stii despre ce vorbesc. normal că, la un moment dat, acestea se sting. treptat. acel "mereu", era o prelungire a momentului.
în plus, dacă distanța/spațiu = cimitir, ar fi unul și același lucru, aici.

în fine, explic, și nu îmi stă în fire - pe texte, mai ales.
știu ca ai vrut să ajuți și tocmai de aceea...

Florian, mă bucur să aflu că îmi citești textele la radioteiubesc-ul tău! Îți doresc ani mulți de, vorba ta, ”pedeapsă la a iubi”, și ascultători veșnic îndrăgostiți :)