poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1569 .



Colecție de toamnă
poezie [ ]
Colecția: Textele lui Calimero

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2013-11-03  |     | 



Dureri autumnale

Firește, toamna nu e vară,
Ne-aduce, iar, dureri de cap,
Dar nu răceala ne omoară,
Aceea trece cu un hap.

Recolta s-a făcut jum’ate,
Deși, tot anul, a plouat,
Din patru tone recoltate,
Mai mult de două s-au furat.

Cu munca, ne-am cam dus la vale,
Iar dealu-i plin de uscături,
Și doar în Parlament, la cale
Se pun mai multe lucrături.

Se-anunță mari scumpiri la gaze,
La întreținere, curent,
Chiar Soarele trimite raze
Și cere bani prin virament.

E-aglomerat la pușcărie
Căci vine frigul. Cu noroc,
Ca în cămine, la Regie,
Visează, noaptea, doi pe-un loc.

A fost o zonă inundată
Când a cedat, de vechi, un dig,
Îl reparară și, îndată,
S-a prăbușit, pe el, un Mig.

Deși pe stradă-s multe fete,
Nici dragostea nu e ce-a fost,
Atâta țin la siluete,
Că zi și noapte sunt la post.

Doar o speranță mai apare
Și-aceasta vine dinspre vii:
În toamna asta vinu-i tare,
Nu mai dăm bani pe doctorii!


Filantropul

La mine, cea mai mare din plăceri
E să-i ajut pe alții, la năpastă,
Cu un talent firesc, alin dureri,
O să explic, mai jos, scriind cu pastă.

Feliciei, sorbind-o din priviri,
În ciclu-ntâi, i-am lecuit sfiala,
Greșea, săraca, des, la înmulțiri,
I-am arătat cum iese socoteala.

Pe Geta, la Organe de Mașini,
Am ajutat-o ca să treacă anul,
Acum, dă lecții gratis, la vecini,
În caz că au probleme cu organul.

Pe Eva, după multe încercări,
Am lămurit-o cum e cu șofatul,
Întoarce-acuma fix din trei mișcări,
Oricât de-nalt și-ngust să fie patul.

De are una-n bancă datorii
Și portăreii o pândesc pe scară,
O sfătuiesc că-i bine,-n loc de mii,
Să-i bage-n dormitor. Și ea să ceară.

Jeanette a fost slăbuță la vânzări,
Și cu produsul n-a făcut nici planul,
De când m-ocup, intens, de încasări,
Se vinde, la oricine, cu toptanul.

Pe-un deputat, frustrat de trecători,
Că, după nume, nu-l cunosc în piață,
L-am îndemnat: Cu una din culori,
Să-și deseneze-un zero drept în față.

Dar trec și la capitolul ratări,
Am ajutat cu miză, fără miză,
Dar, țara, prin atâtea încercări,
N-am reușit s-o scot complet din criză.


Toamna în sat

E toamnă și deschisă-i școala,
Ne-ngrămădim la urdiniș,
Deschisă-i – zise a’ lu’ Marghioala,
Că n-are, neam, acoperiș.

Dă Domnul ca de-acum să plouă,
În satul nostru, cât mai rar,
Căci tabla destinată nouă
E-acum pe vilă la primar.

În prima zi, ne-a dat dictare,
Mi-a dat un patru, scris arab,
De la Cămin, din raftul mare,
Mi-a zis să-l iau pe El-Zorab.

Cum crește iarba pe potecă,
Au pus batista pe țambal,
Biblioteca-i Discotecă
Și, la Cămin, e zilnic bal.

A pus o cânepă bizară
Al lu’ Tănase, că-i deștept,
A vrut, din ea, să tragă sfoară,
Dar pân’ la urmă-a tras-o-n piept.

Pe câmp a mai rămas doar varza,
O pradă neamul migrator,
S-a dus, în lungi migrații, barza,
Deși aștept un frățior.

Ilie s-a întors din Franța,
A ciobănit prin Pirinei,
Pledează-acuma transhumanța
Și, mai ales, menaju-n trei.

Iar oaia noastră, Miorița,
S-a-ntors în țarcul riveran,
Și nu-i mai tace, zău, gurița:
- Ciobanu-a fost un mitocan!

Veni și Mia Decuseară!
În tot sezonul estival
Lucră-n Paris, pe la o moară,
Rotindu-se prin Place Pigalle.

S-a dus și moșu’ babei Rada
- Ce împlinise un sutar -
S-a dus odată cu grenada
Ce o găsise sub hambar.

L-au declarat erou, îndată,
C-așa se face pe la noi,
Căci pe inel era gravată,
O dată din Războiul Doi.

Vedeți, dar, că-n comuna noastră
Se-ntâmplă fapte mii și mii
Ce-mi colorează noaptea-albastră,
De nici n-am timp de insomnii.

Calimero

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!