Cum oare mai e de folos
O minte sclipitoare,
Când toate s-au dus de prisos
Ca niște stele căzătoare...

De ce-aș mai regreta acum
O inimă nebună,
Eu pot trăi azi fără ea
Căci ticăie și sună...

Și-aș vrea să trec oceane, goale
Prin munți fără odihnă,
Să calc nisipuri mișcătoare
În mlaștini de țărână...

Atunci să mă întorc mai viu
Și mort ca niciodată,
Doar să mai simt iar un trecut
Cum n-am simțit vreodată.