cineva mi-a spus odată
când încă eram copil și credeam că pot atinge stelele nopții cu mâna
atunci când cerul este cenușiu albastrul se-oprește în ochii unui nou-născut
îmi spuneam pe-atunci că pot crede orice dar nu înțelegeam de ce unele ploi furau țigla casei
ca răsplată când aveam pană de curent
lumânările ne încălzeau obrajii
și parcă toți ai casei eram mai frumoși

cineva privește azi adânc în mine
cănile de lapte nu mi-au întărit atât de mult oasele
în fiecare zi îmi rup un picior o mână
din când în când și inima mi se rupe
și-mi trosnesc încheieturile sub povara loviturilor
iar o șuviță cade mereu pe-obraz și-mi ascunde fața bătută de soarele sorții
îmi spuneam că semăn cu tata și lui îi cădeau șuvițele tăcerilor
ele acoperă lumina ochilor și binecuvântarea de a fi orb uneori
calmează amurgul înăuntrului

cineva mi-a spus odată
copiii cresc mari
oamenii cresc mari
dar inima nu poate crește niciodată mai mult
decât omul și-o poate crește singur