am început să trăiesc nopțile
să cred în liniștea lipită de pieptul meu
ca un tricou transpirat după ce înăuntru totul mocnește
prin pori iese doar fumul dezamăgirilor
el bărbatul oricare ar fi
încearcă resuscitări care îmi sunt oricum nefolositoare
îmi împac apăsările și-mi renovez casa interioară
acolo unde doar sufletul îmi plânge singur
cad pierdută în aceeași nebunie
pe care am primit-o cadou de Crăciun

consum zilnic aceeași doză de alcool
în speranța că voi putea înțelege odată pentru totdeauna
că tot ce am e defapt ceea ce în curând nu o să mai am
că ascultând bătăile inimilor din jur mă sugrum de bunăvoie
orice joc e pierdut când vine vorba de iubire
fără să mă pot ridica
fără să ascult pereții care urlă culori
fără să-mi refuz bucurii care îmi sunt ca o morfină
împotriva unui cancer sufletesc
fără să pot înțelege de ce niciodată
Haosul nu se repară