Nabot e o boabă de strugure
în sufletul lui crește o vie
și vântul a căzut asupra ei
într-o zi
soarele prea s-a odihnit pe toate frunzele odată
aproape de fărâma asta de cer
nimicul a ridicat un templu deșertului
vreau
apoi a lovit cu piciorul țărâna ca într-o apă limpede
două litere cad asemenea pietrei
nu
undele se îndepărtează înfiorate
vino împăratul e bolnav
singurul leac e în mâna unor oameni de nimic
plouă sânge și pietre peste bătrânii cetății
altfel o picătură cuminte în cupa lui Dumnezeu
neamestecată