Îmi beau cafeaua fără tine
Nimic nu s-a schimbat în ritual,
Aroma plină încă mă îmbie,
Doar locul lângă mine e vacant.

Mă cam orbește ceru-n strălucire,
Același cer ce astăzi ne desparte,
N-a înțeles că nu-mi mai ești iubire,
Mi-e dor de ieri, dar nu se mai întoarce!

Îmi bate-n tâmple liniștea și timpul
Ce-și strigă în secunde nepăsarea,
N-a priceput că tre' să-și schimbe ritmul,
Să nu îmi dea de urmă disperarea!

Cu mintea sorb pustiul din pereți,
Cum de-a rămas subit atât de goală?
N-aș fi crezut că nu-i la fel când pleci,
Și nici cafeaua n-o mai vreau, e amară!