Epuizat se scurge timp de nopți geroase
Și lungi de-au fost tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru
Zdrobindu-și liniștea în scrâșnetul de tălpi ce calcă oase
Cernute albe dinspre cer, acoperindu-ne de-a întregu.

E alb în nuanțele până la negru tot pământul
Și pomii suferă cu crengi chircite de-atâta dezgolit,
Neacoperiți de penele cântând... nu mai adie vântul,
Doar se răzbună aiurea se urlând țepos în viforit.

S-au deplasat ghețarii, aisberguri, ninșii poli
Pe acest tărâm, pe case le îngropând cu totul
Cu animale, oameni, blocuri... le făcând atoli
Și străzile-s doar șir de dricuri albe cărând mortul.

Parcă nici rozul, galbenul, grena, topazul nu ajută,
Pereți ițesc exotic, dar morb crud nu cedează
Tot griu murdărind dalbul, nea aspră-i praf bătută
Și sat, oraș, o țară, tot, lumea... iar iernează.
24.02.2012