Eu sunt mort, la moarte cuget,
Pre idei să mă ridic,
Lăsând lumea fără suflet
Să se chinuie amarnic.

Eu sunt mort, cu morții stau
Pe cărări de pumb, de frig,
Pe când sufletul mi-l dau
Și luminile le sting.

Eu sunt mort, pe morți mă sprijin
Într-un mecanism defect,
Stau și plâng, stau și suspin,
Și-mi pun mâinile pe piept.

Eu sunt mort, morți mă iubesc,
Inima o-am sfărâmată,
Ploapele-mi se veștejesc,
Să se frângă lumea toată.

Eu sunt mort, la morți mă aflu,
Sufletul m-apasă greu,
Scopul vieții mele-i aspru,
Cu ce oare-am greșit eu?

Eu sunt mort, morții mă-ngroapă,
Sufletu-mi de se distruge,
Văd imagine de fată
Dar nu stă și iute fuge.

Eu sunt mort, pietre m-acopăr,
Pe pământ am plâns destul
Și-acum nu mai vreu să sufăr,
Nu mai vreau să-i aud glasul.

Eu sunt mort, moartea mă plânge,
În abis durerea strigă,
Lăsând lacrima de sânge
Pe obraz să se prelingă.

Eu sunt mort, lumea e vie,
Nime'-n lume n-o să plângă,
N-o să-i pese că pe mine
Chiar și viața mă alungă.

Eu sunt mort, pe mine morții
Mă sărută și m-alină,
Înjurând norocul sorții
Ce la mine n-o să vină.

Eu sunt mort, sicriu am casă,
Pese mine lemn s-a pus,
Lumii nici măcar nu-i pasă
Că soarele mi-a apus.

Eu sunt mort, pe pat de scânduri,
M-am întins demut pe lume,
Lăsând ale mele gânduri
Morții sfinte-a se supune.

Eu sunt mort și pese mine,
Mult pământ Doamne s-a pus,
Scris al vieții mele pline,
De durere, chin nespus.

Eu sunt mort, morții mă țin
Și mă roagă să rămîn,
Și mai singur eu devin,
Și devin tot mai bătrân.

Eu sunt mort, la moarte cuget,
Pre idei să mă ridic,
Lăsând lumea fără suflet
Să se chinuie amarnic.