Mă risipesc în plante și-n ființe
Cu trupul înfloresc de gol și plin,
Să rup dintre dureri și neputințe
Balanța spre iubire s-o înclin.

Să fac rigole să se scurgă timpul,
Să pot iubi de-a lungul și de-a latul,
Să nu mai știu când trece anotimpul
Ori se scufundă-n amintire satul.

Să fiu așa cum tot mai crede mama
Plecat printre străini să-mi caut un rost,
Atent să fiu, de toate să țin seama,
să nu-i port grija când intră iar în post.

Iar de voi fi un om cu multă carte,
Să nu îmi uit casuța, cimitirul
Că viața nu e lungă, ne desparte,
Să vin de câte ori mă trage firul.

Să-i pun și ei la cruce-o lumânare,
Să văd de nu cumva ploaia ori vântul
O mai crăpat vreo țiglă la fânare,
Ori o stricat când s-a mișcat pământul.

De nu adaug, să întrețin ce este,
Să nu se șteargă urmele ca praful,
Urmașilor să dau și lor de veste
Când o să-mi scriu poetic epitaful.