Lumina Învierii bate-n ușă
acea ce poartă semnul cel de pește
pictat cu sînge propriu de-o mătușă.

uitat în gura lumii, pe hoțește
simt bîrfa ce mă strînge ca-n cătușă
cearceaful de pe pat că se boțește.

Lumina Învierii bate-n ușă
acea ce poartă semnul cel de pește
și o viforniță talaz răpește
ce în văzduh îi vine ca mănușă.

iar Timpul în ființă se grăbește
simt dragii morți strîngîndu-mă ca-n cușcă
dar chiar sihastru și ieșit din tușă,
presus de lună, noaptea cît ne-albește
Lumina Învierii bate-n ușă.