Plec departe, să uit de tot,
Să mai rămân lângă oamenii aceștia, nu pot,
În lume, undeva departe,
Acolo unde răutatea nu o mai am aproape.

Plec chiar dacă am o rană în piept,
Vreau o nouă viață, nu mai vreau să aștept,
Trenul încă m-așteaptă în gară,
Fericirea în viața mea vreau să apară.

Plec departe de vorbele urâte,
De jigniri, reproșuri și aprecierile mute,
Spre un loc cu mai multă onoare,
Cu respect și demnitate mai mare.

Plec așa, cu lacrimi pe față,
De ce-am văzut, stupefiat, în această viață,
Cărarea-mi este plină cu noroi,
Dar trec peste toate, chiar de mă lupt cu voi.

Plec prin întuneric, lumină nu mai e,
Lumina-i ca fericirea, dispare repede,
Sper să vă fie mai bine acum,
O să mă gândesc la voi, oriunde, oricum.

Plec pentru că văd ură în ochii tăi,
Acum avem separate cele două căi,
A ta e netedă, frumoasă, curată,
Însă a mea e mult prea încurcată.

Nu-mi pare rău pentru nimic,
Uneori mai cad, dar mă ridic,
Să-mi fie și mie mai bine, o să-ncerc,
De mă vezi prin preajmă, nu-ți fie teamă, o să plec.