Mă lupt s-arunc minciuna ce stinge lumânarea
căci viața ca nebuna îmi fură alinarea,
nu pot să scap de cruce la capăt de destin
păcatul îmi aduce, durere și mult chin.

De ce mai fug de cruce când știu că este-amea
chiar de sarutu-i dulce nu pot să scap de ea,
scaiul, se ține-n blana de oaie rătăcită
durerea în păcat pe cruce răstignită.

Cuvântul din credința îți spune să iubești
să nu îți scuipi pe suflet și-apoi să îl barfeti,
să lași doar inima, în locul tău să îți citească,
ce tu nu înțelegi, din legea sfântă îngerească.

Aș vrea să-mi spăl păcâtul cu lacrimile mele
să nu calc peste altul ce-aduce doar durere,
căci cartea sfântă zice, iubirea să o dau,
și lacrima din ochii, săracului s-o iau.

Se-aude iar cuvântul ce strigă-n rugăciune
prin mila domnului din cer, își cere iertăciune,
și mielul iar se roagă la tată-l pentru noi
golgota s-o distrugă de lacrimi și nevoi.

La cina cea de taină cu domnul stau la masă,
cu bucurie-n suflet el m-a primit în casă,
și mâna lui cea blândă de rău m-a apărât
când eu am fost de vină, porunca i-am călcat.