De secole tot ninge-n șir
Și sufletul trage să moară
Mă simt o țintă pentru tir
Cui nu îi lene, să mă doară.

De ani de zile nu văd oameni
Ori au murit,ori sau ascuns
Tu abia ești prima care semeni
Puțin a om. Puțin e spus.

De mii de ani tot stau în casă
M-ascund sub piele,după pleoape
Și mă prefac că nu îmi pasă
Târâindu-mă tot mai aproape.

Cât de străină mi-e zăpada
Dar nu mai pot scăpa de ea
Sau mai târziu, sau mai degrabă
Crucea-mi vor linge-o fulgi de nea.

Demult am vrut să scriu ceva
Ce i-ar trezi pe toți din comă
Un gând furat de undeva
De la atentatele cu bombă.

Greu de crezut că cineva
Citind vreun vers va tresări
Și eu nu-s sigur c-aș putea
Să fiu în viață zi de zi.

Mă spăl pe mâini tot mai intens
Mă distanțez tot mai departe
Dar viața totuși are sens
Când moartea-ți umblă pe la spate.

Nu pot să lupt pînă la capăt
Nu pot și nici să zic că vreau
Mi-i frig și somn, mă doare capul
Afară iarna ninge iar.