Din adâncimi de somn
îngânduraţi vin strămoşii,
obosiţi şi singuri,
cu timpul picurându-le-n pleoape.
Anii au nins peste ei.

Trecut prezent viitor
noi privelişti răsar – câtă frumuseţe –
şi totuşi aceleaşi de veacuri.
Istoria – o moară ce macină-n gol...

În vertiginoasa neoprita rotire
cad oameni şi lucruri.

Ochii privesc avizi
spre un vis
mereu mai departe...

Ceasuri au bătut sus în turn;
în lume s-a-nnoptat
e târziu.