atunci când se masturbează
își ascultă fiecare bătaie de inimă
tremurând de plăcere și de durere
gândind că ar putea fi ultima din toate.

după ce termină
își privește cu poftă mâna lipicioasă
milioanele de potențialități irosite
strigătele nenăscuților copii de la metrou
pe care trupul lui inutil
(ca zâmbetul unei păpuși decapitate)
le-a îndesat într-un șervețel umed cu aromă
de levănțică.
Și sigur acest mediu nu permite
nicio transformare a stării de agregare.
vor rămâne acolo copiii
și vor rânji la soare.

În tot timpul acesta
o umbră decupată din tavanul de sub picioare
îl privește cu-ardoare.
Ar vrea să îl ajute. Să îl învețe să citească.
Să poată topi în seva lui bolnavă
cuvântul adevărului sublim -
că la judecata celor drepți
inima lui tremurândă va fi pusă pe un cântar.
și-mpotriva ei va striga renegatul.
și atunci...
mâinile lipicioase vor mânji fața cea pură,
angelică,divină.
să crească deci copiii
ca niște arbori vorbitori
din fața mea plină de egzeme.
și ne vom putea gândi apoi cu fericire.
la tăcerea cea mai de pe urmă.