i nu pot să cred că ochii tăi ca marea,
cu valuri de dorinți nestinse,
mă-nvăluie mă pierde,doare,
cu pulbere de patimi mă învinse.

nu cred că-n humuleștiul dulce,
ce cu vioara sufletului cântă,
un cântec de liană și de cruce,
ce mă-nfioara și descântă.

te vreau supusă de săruturi,
cu ochi-n lacrimi și-n plăcere,
și cu o adiere să mă scuturi,
să nu mai simt în veci durere.

eu te-am creat din rouă de fecioara,
și numele l-am luat din vise,
ai devenit și sfântă dar și fiară,
și aripile ți le-am dat deschise.

nu mă lăsa să mor în lacrimi,
și să le beau de-a lungul vieții,
nu mă lăsa iar fără patimi,
să mor în pragul dimineții.

dorește-mă și rezemat de tine,
s-adorm prinzându-te de mână,
și-n vis să te păstrez în mine,
să fii și rea,să fii și bună.

și de-am să mor atunci puțin,
tu să nu plângi,să mă respiri,
și-n corpul tău am să-mi revin,
de nu mai ies,să nu te miri.