mă cheamă dorul tău ascuns în nopți,
și patima sărutului mă cheamă,
iubite vreau cu tine să mă porți,
nu mai rezist aicea înc-o iarnă.

m-am prefăcut că vie sunt,
și mă prefac și-acuma încă,
am încetat ca să mai cânt,
și inima s-a prefăcut în stâncă.

am vrut să am cu patimă iubirea,
să mă-nfior când numele i-l simt,
dar nu e ea,e numai amintirea,
și nu mai vreau de-acuma să mă mint.

mi-e dor și sufletul mi-e rană,
mi-e dor de visul meu furat,
mi-ai spus că sunt a ta liană,
și inima cu tine mi-ai luat.

de lacrimi eu am perna plină,
și patul plin de rugi fierbinți,
aștept ca liniștea să vină,
să nu mai simt în inimă dorinți.

mi-e dor și-n vis te-aștept să vii,
să ne iubim măcar în vis,
și poate-o poezie ai aă-mi scrii,
iubitul meu cu părul nins.

și-atunci în noapte ai să vii,
să mă găsești în orice loc,
și dacă mor,tu să mă-nvii,
să nu mai plâng atunci deloc.