Tu cuvânt, ești plin de zgomot, sau de șoapte spuse'n taină
Poți suna nervos și tare, poți fi tremurul de spaimă,
Ești în cântecul de mamă, pe copil tu îl adormi
Poți să dai frumoase vise sau tot vise poți să sfărmi.

Poți muta marele munte sau îl poți face deșerturi,
Poți salva viețile noastre sau băga gloanțe în piepturi.
Când tăcut te-am scris pe'o coală, ce-am crezut și ce-am simțit,

Am lăsat să plece'n lume, ce-am urât și ce-am iubit.

Am descris o bucurie, sau un gând mai întristat
Am înapoiat la oameni, ce din oameni am luat.
Când cuvântu'și trage seva, dintr-un suflet care doare,
Sau din chinuitul trup, nu e chin e liberare.

Peste frunza cea mai verde, timpul, galbenul își pune,
Iară frunza cea mai verde, în țărână se depune,
Și în urma ei se'nalță, un copac tot mai bătrân.
Viața'i frunză, și din mine, doar cuvintele rămân.