pe portativ/ definitiv

Știu că e greu să comentezi textele scrise de Ioan-Mircea Popovici, fiindcă sub stratul de simplitate se află, de multe ori, ca pietrele într-o piramidă, construcții mozaicate de sensuri. Aici aleg muzica și zborul, fiorul și dorul, pe de o parte, oprite cu toate în inimă, pe de alta, plecând de acolo spiralat sau ondulatoriu spre alte inimi, în foșnet de pagină sau în țipăt de pescăruș, "mai departe, mai departe..." fără de sfârșit.

“bagă bine de seamă”

dintr-un ecou/ strigarea/ atinge cer
ca o săgeată/ dintr-odată

“cântecul s-a așezat pe portativ/ definitiv
în albastru/ s-au adunat zburătoarele
darul binelui/ aripile/ zborul/ s-au oprit în inimă
și-au iubit totul/ de la început”

focarele-și aprind pe rând flacăra

“dă mai departe o pagină”

curând va fi bine/ se simte-n aer minunea/ fericiți cei curati cu inima vie
dă Doamne să fie/ la mine acasă/ vinul bucuriei/ de Crăciun

arde românul de dor/ dorinta-i una și aceeasi/ cuvintele ne sunt diferite

intrasem cu țânțarul vienez/ să semnăm împreună/ papyrusul dintr-un crez/ cu dragoste

de peste tot/semne de prietenie
întâmplările rare/ vin când vor ele/ neașteptate nu vin niciodată
să fie acesta momentul

"să fie acesta momentul"

creanga primește zăpada cu o plecăciune
se scutură cuvintele odată cu mugurii uscați
râde omul și palma lui primește darul
sărbătoarea începe mereu cu o altă filă deschisă -
redeschisă în închiderea
dintre un an gârbovit și un altul nenăscut
sacul plin de umbre se arde la foc mocnit
râsetele explodează pe aripile colindului
și omul cu fruntea plecată prinde glas
în rugă rotund aruncă încă o umbră în foc
perpetuum mobile al umbrelor...jocul începe...reîncepe...

in izvorul de cuvinte
nu poti sti de unde vine
un izbuc de bucurie
ori tristetea cea din vie
dupa ce-au plecat cocorii
vestitorii

citandu-l pe Marcel

"Rolul meu este de a transforma ecuatiile in sentimente"
pentru a imblanzi abstractiile
cu imaginile sarbatorilor de iarna
chiar si din flacara focului
unor noduri de catarge

intre multele daruri ale lui Nicolae
unul este acesta

"dintre un an gârbovit și un altul nenăscut
sacul plin de umbre se arde la foc mocnit"

mai tanarul amic
si-a pus ghetele-n fereastra
Alexis le-a umplut cu caluti de mare
care peste noapte
au disparut

"în albastru/ s-au adunat zburătoarele
darul binelui/ aripile/ zborul/ s-au oprit în inimă"

acesta acum
altfel decat atunci cand