Ce, s-a abolit sclavia
Și la noi, în România?!
E-n istorie, în texte,
Prin nuvele și poveste...
La noi biciul mușcă crunt,
Din cel sărac și mărunt!
........................................
"Tiranul", patron ratat,
Nemilos nemăsurat,
Cu chip aspru, gură mare,
Ochii de sperietoare,
Nasul, un cartof turtit,
S-a pus el, pe oierit.
*
Nu oricum. Cu angajați,
Ajutat de alți confrați,
(Despoți fără Dumnezeu,
Periculoși, cu tupeu,)
Au strâns "amărâți" la stână,
Făcându-i sclavi, vreme bună!
*
Subjugați, ținuți în soare,
Fără apă și mâncare,
Prin ploi dese, nesfârșite,
Ori vântoase răzvrătite,
Tăceau mâlc și îndurau,
C-altfel dur îi pedepseau!
*
Copii-orfani, Doamne Sfinte,
Îngropați ca în morminte!
Femeile despuiate,
Umilite, violate.
Bărbații, bâte primeau,
Și-n lanțuri, în beci, zăceau!...
*
Îndrăznea cumva, vreo unul,
Să se pună cu nebunul?
Vai! nu mai primea spre seară,
Un pesmet mic de secară,
Ronțăit de șobolani,
Batjocură pe sărmani!...
*
Era o delicatese!
Uneori, făr' să le pese,
Îi priva și de la cină,
Punându-i la somn în tină,
Căci în saivane, în paie,
Era lux! O "fac de oaie"?!
*
Eu nu inventez nimic.
Și unicul-străbunic,
Trecut prin aspru război,
N-avuse "traiul de boi",
Flămânzit și biciuit...
Doamne, unde te-ai pitit?!
*
Cum înduri oamenii-draci,
Să-i chinuie pe săraci?
De ce îi lași printre noi,
Făcând din orfani, slugoi?
Fără drepturi, demnitate...
Toate-n picioare-s călcate!
*
Vino, Doamne-n România,
Și abolește sclavia!
Căci cei care au putere,
Sforăie, ori strâng avere,
De la sclavi umili ca noi,
Că-s tot ciobani...dar de soi!