De ce mai cade gheața peste lanuri…
Când omul a muncit și înzecit?
De ce mai cade bruma peste ramuri…
Când pomul pare plin de rod iubit?


Nu te gândești la ce se spune…
Vrei doar mărire de avut în orce timp.
Nu te gândești la o minune…
La prețul vieții tale lângă timp.


Și pare o luare cu forțare-n lume.
Și pare un rebel în propiu-i timp.
Nu vrea un tot să treacă peste șine.
Nu vrea un tot să fie fericit.


Prin merit ancestral tu vrei o lume.
Prin merit temporal tu vrei un rift.
Prin clipă vrei o fericire-n tine.
Prin tot… pe tine doar te vrei iubit.


Și totuși poți să fi iubit în lume…
Dar nu forțând pământ și simț.
Și totuși poți să treci prin lume…
Ne murdărind aproapele de cânt.