Doar tu m-ajuți tristeți să-ngrop,
Cu chip ce te-am în gând, fantasmă
Cum puful alb, zburând din plop,
Purtându-mi din azur mireasmă.

Nu știu de-s singur visător
La fum eteric de candid
Ce-l am în pori, nesfârșit dor
Și nu-l ating... E timpul, zid.

Dar nu-i nimic, e gândul șansă
Fără de margini, neștiutul
De nimeni... când mă plimb în transă,
Reluând sfârșit cu începutul.

Așa-i poate ”nemuritor”;
Făcând mereu voiaj idilic,
Pierzându-mă în fald amor
De-un gând necontrolat, empiric.

Resimt și degetele fine
Și gura-n șoapte de rozeuri...
M-atingi cu pielea-ți de suspine...
Revăd preludiuri de antreuri.

Înot pe lacrima-ți din pleoape,
Pătrund pupila-ți, mă-nfior...
Plutesc ușor în calde ape
Ce le-am plouat, noi doi, de-amor.

Te strâng, subtil, în pas de dans
În tremur fin... ce l-ai ascunde.
Îți simt răcoarea-n lin balans...
Ne-am vrea pitiți, dar n-avem unde.

Îți mângâi cu retina corpul
Pe plajă -cu broboane- fin...
Revăd în minte aeroportul
Când am plecat, spunând că vin.

Mi s-a furat comunicare;
N-am telefon să te mai chem.
Rămân, să te-apăr de uitare...
Din amintiri, mi-am făcut ghem!

Aș vrea să risc să te revăd,
C-am revenit peste-un deceniu...
Mi-e frică de-un ultim prăpăd;
Să nu-mi zici ”Nu!”... pentr-un mileniu!
18.06.2011