Nu-s cert, un fals de odeist,
Mă preamărind, preamărind neam,
Așa de dorul lelii, în trist
Viclean... Ca laude să am!?

Și-i plin în jur de narcisism,
Ce nici în Braille nu deslușești;
Că-n fond trădare-i cu cinism,
Nespunând la popor... Greșești!...

... Învăluind în nori de fum,
În ceață groasă, minți răzlețe,
Fără călăuzit pe drum,
Îmbărbătând vini, nu povețe?!

Mă dezic de orice fan, minciună
Ce preamărește-n ipocrit
Mizeria, crezutu-n lună;
C-o aprinzi și-o ai cu un chibrit!?

Sunt critic mie și alor mei,
Să ne îndreptăm unul pe altul,
Să zburăm mai ușor, din grei
Și peste timp, să facem saltul!

Îmi dau tot, din puțin învăț
Și primesc numai adevăr
Verificat; cum cal în hâț
Stăpânu-l știe... fir a păr!

Mă uit în jur și-mi invit neam
Să nu-și pună, orbit, căpestre;
Să luăm ce-i bun din ce eram
Și viitorul să-l dăm zestre!

Că doar așa fi-voi... Ce este!!!
18.07.2012