Plămânii mi-au obosit să mai respire,
Iar de ieri parcă au început
Să se transforme în piatră.
Durerea nu-și mai are loc în mine,
Căci sunt deja plină până la saturație
De păcate și de moarte.
Simt că voi muri sufocată
În iubirea asta ce nu-și mai are rostul,
Și mai nou, nu-și mai are nici partenerii.
Nici nu știu de ce îi mai zic iubire,
Din moment ce doar chin aduce
În ambele părți.
Tu? Tu mai poți respira?
Tu nu te sufoci în relația asta
Căzută de mult pe partea rutinei?
Degeaba încercăm amândoi
Să ne satisfacem orgoliile și să o salvăm,
Căci așa cum nu poți reda suflarea unui mort,
Cum vom putea oare să înviem dragostea noastră
După ce amândoi am decis
Că e mai bine s-o lăsăm să moară?