plouă
într-o Londră imaginară
pe străzi
umbrele negre se deschid
sub cerul
invadat de corbi

e ora la care
poeții în clepsidre de gheață
fac dragoste cu muzele
contratimp
doar eu
captiv în jocul vieții
îngheț secundele
ucid ziua de ieri
să uit tăcerea
din ochii tatălui
țipătul surd al cristalinului
apăsat de pleoapa morții

undeva se deschide o umbrelă
neagră
ca o cangrenă

nu plânge tată
ți-e bine acum
sub tine nu mai e nicio treaptă
a durerii
doar liniștea oarbă
a pietrei

ascultă cum răpăie ploaia
în sufletele noastre
codul morse al deznădejdii

între noi
umbrele negre și flori de metal
un imperiu al morții
într-o primăvară sublimă