Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viață;
Fizicul trai se preschimbând în greață
La scurt timp... celor ce-n comun visează.

Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup și suflet matematic,
Mister chimiotactic de-un empatic
Aievea explodat, ce-n hău reexplodează.

Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivență
De-o viață, existență, interdependență
Cu moartea-n jur ce viață reînvie.

De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice...
Nedepășind un nevăzut, nesesizând exaltul.

Nici în prozaicul de-un gând nu explicăm
Cum dragi ce-au fost până la sacrificiu
Se regăsesc urgent într-un ”chemat” supliciu
Misterios, de-a se-ntregi prin viața ce-o predăm.

E crucială întrebarea și-i complexă;
Cine pe cine cheamă sau se vrea
Să fie secondat, ori el să secondeze moartea
Ca o pedeapsă-n fond, căci viața-n sine nu-i perversă.

Căci dacă moartea ne transformă în neant
Fără vreun viitor, putere sau exist,
Nu poate semn să dea, miracol precum Christ;
Să-și ceară, reușind, aproapele-n perdant?!

Și ce-i pretins perdand crează interdicții;
Șiruri întregi de zile-n gând spre nesfârșit
Să nu abdice de la țelu-i hărăzit,
De-a fi în fond, de-a exista... Nu-n dispariții.

E paradoxul dintre ocult și multă știință
Ce nu explică sau refuză să-nțeleagă
Că morți-iubiți urgent pieiri își leagă
Făr-a comunica-n vreun straniu de voință...

... Decât de-a exista, ce-i rațiunea unică, credință;
Deci este mortul viu... sau viul... nu e ființă?!?...
Și atunci există nevăzutul, negrul, neființă,
Inexistent, o altă parte, o ineștiință???...

Și-n veci nu ne-ntâlnim... ”lipsa” cu ”e”... cerință?!...
... Sunt în explozie de neputință!!!
24.03.2011