Infinit brâncușian



În ritmul clipelor jucate,
Pe degete de geniu cald
În ochii tăi de diamante
Azi lacrimi agere se scald…

Alunecă pe dealuri calde
Ce sâni sculptează în amurg
Și stele parcă de smaralde
Pe cerul inimii se scurg...

Eu îți sărut pe frunte vremea
Și-n tălpi distanța dintre noi
Pe care pașii-ți și durerea
S-au întărit prin amândoi.

Îți strălucesc prin orizonturi
De cristaline dilatate
Amor de apă și de poduri
Și pasarele corelate.

Te-mbrățisez în glasul vesel
Ce ne-nconjoară înțelesuri
Comunicând ca un inel
Și sculptând iubirea-n versuri.


Mă simt rostită de Brâncuși
Pe infinitul de lumină
Și inima-mi deschide uși,
De lemn ce nu știe rugină.

Cu el m-aș saluta pe stele
Acolo unde arta strigă
Și unde gândurile mele
Se nasc din vers și-n lume pică.