uneori stau sub duº, las apa sã curgã peste mine, aºtept
sã mã dizolv ºi sã mã scurg în canalizarea oraºului. alteori mut
o camerã goalã dintr-un loc într-altul cu speranța cã
la un moment dat cineva o sã iasã. altcineva decît
un om care nu mai era acolo.

prin fereastrã urcã zgomot puternic. strãzile-s pline parcã dumnezeu vine
sã facã o baie de oameni. mi-am fãcut mascã din lumina unei lumînãri
și mi-am înfipt pumnul în celãlalt
pumn. în el strîng chipul ce-l aºez pe faþã dimineaþa cînd strãzile-s pline

de parcã nimeni nu mai moare de la o vreme, doar eu
mã trezesc ca dupã ani lungi de moarte. cu o hartã în mînã, o hartã
care îmi aratã cum sã mã strecor printre oameni fãrã
sã fiu observat.

sunt un bun conductor de singurãtate. dacã privesc atent
pot observa miºcarea subtilã a corpurilor cereºti. și dacã
vreun locuitor al corpurilor cerești m-ar observa
atent, ar putea vedea un om care nu mai e demult acolo.
doar strãzile pline parcã dumnezeu vine sã facã o baie de oameni.

uneori stau sub duº, las apa sã curgã peste mine, alteori mut
o camerã goalã dintr-o parte într-alta.
nu existã apã sã mã umple, nici amintiri sã mã goleascã.
eu sunt tipul cu ochelari de soare, hanorac negru, cu gluga trasã pe cap
care vine fãrã sã atragã atenþia celor adunaþi ºi aprinde lumînãri
la propria înmormîntare. ca sã le poarte chipul.

mã amestec în mulțime, pe strãzile pline parcã dumnezeu face ultima baie
de oameni. în mine, o flamã neagrã cît noaptea, și n-am nimic
important sã vã spun. sunt un bun conductor de singurãtate și nimic,
nimic nu mã face sã trãiesc.