uneori stau sub duş, las apa să curgă peste mine, aştept
să mă dizolv şi să mă scurg în canalizarea oraşului. alteori mut
o cameră goală dintr-un loc într-altul cu speranța că
la un moment dat cineva o să iasă. altcineva decît
un om care nu mai era acolo.

prin fereastră urcă zgomot puternic. străzile-s pline parcă dumnezeu vine
să facă o baie de oameni. mi-am făcut mască din lumina unei lumînări
și mi-am înfipt pumnul în celălalt
pumn. în el strîng chipul ce-l aşez pe faţă dimineaţa cînd străzile-s pline

de parcă nimeni nu mai moare de la o vreme, doar eu
mă trezesc ca după ani lungi de moarte. cu o hartă în mînă, o hartă
care îmi arată cum să mă strecor printre oameni fără
să fiu observat.

sunt un bun conductor de singurătate. dacă privesc atent
pot observa mişcarea subtilă a corpurilor cereşti. și dacă
vreun locuitor al corpurilor cerești m-ar observa
atent, ar putea vedea un om care nu mai e demult acolo.
doar străzile pline parcă dumnezeu vine să facă o baie de oameni.

uneori stau sub duş, las apa să curgă peste mine, alteori mut
o cameră goală dintr-o parte într-alta.
nu există apă să mă umple, nici amintiri să mă golească.
eu sunt tipul cu ochelari de soare, hanorac negru, cu gluga trasă pe cap
care vine fără să atragă atenţia celor adunaţi şi aprinde lumînări
la propria înmormîntare. ca să le poarte chipul.

mă amestec în mulțime, pe străzile pline parcă dumnezeu face ultima baie
de oameni. în mine, o flamă neagră cît noaptea, și n-am nimic
important să vă spun. sunt un bun conductor de singurătate și nimic,
nimic nu mă face să trăiesc.