în pielea goală ies în noaptea de februarie
o clipă inima se răzgândeşte
dă să intre-n casă
nu pricepe ritmul înnegurărilor
acestei regăsiri în nemişcare

viscolul mă curtează cu înverşunare de arcuş
n-aş putea spune dacă din mine răzbate cântecul
sau din el
ehei! ochii aceştia albaştri şi verzi şi adânci
nimic n-au topit niciodată

Refren
sânge! de-ai fi fost săgeată...
n-ai fi susurat în piatră
eu nu tu nici tu nu eu
într-un trup aclamideu

dac-aţi putea vedea cum varsă bărbaţii o lacrimă
pe ascuns
la moartea unei curve
şi-n locul măgarilor s-ar înhăma la dric
să poarte desfrâul la groapă

dar capul ei şi căpătâiul gropii înfiorează
crucile!
pe atâţia i-au făcut oameni cuminţi
iar cerul varsă peste moviliţe
lacrimi de gheaţă

renunţaţi la refern
nu-i momentul
pe bărbierul din faţa porţii nu muzica l-a adus