Îmi pare c-orizontu-i mai viu ca varul stins
când vine izbăvirea în asprele cetăţi,
natura-i doar o taină rămasă-n jumătăţi,
o dulce armonie pe-un fagure aprins.

Suntem la Pol, şi iarna tot croncăne prin crengi;
un pinguin valsează pe gheaţa de cristal,
timid şi crăcănat, iubindu-se fatal
cu-o jună ce-şi doreşte să-i fure-un sărut french.

Dar juna, deodată, îi spune că-i tiran,
fără de maniere, poltron şi papagal,
că nu a vrut, de-al naibii, un mariaj legal
şi-a tot dus-o cu vorba, şmecher şi bădăran.

Şi-aşa-i cu armonia, când jaru-i de mult stins
şi la căruţa vieţii nu ştii cât ai de-mpins.