cu dinţii rânjiţi cât luna
aşa trec printre nămeţii
cocoţaţi cât patru oameni
cu dinţii rânjiţi spre lună
dar lunii nici că îi pasă

numai ochii suflă abur
care nu se mai ridică
şi mă-ntreb când s-or topi
de lume ce s-o alege
dacă nu se mai ridică

şi în urmă şi-nainte
e un drum tăiat de sănii
sunt răscruce cu picioare
iute viscolul mă şterge
şi rămân tăiat de sănii

dau să strig rostirea-ngheaţă
ninge ca-n abecedarul
unde-am învăţat pe nume
să mă chem printre coperte
dar şi numele îngheaţă

cu dinţii rânjiţi spre lună
mă întreb când s-o topi
de lume ce s-o alege
de mă geruie vicleanul
şi mă taie în răscruce