e ca dragostea noastrã valul acesta apa din care
aduce la mal printre oameni distanța din soare
nu e norocul nici plaja nisipul numai atât
se întoarce acasã-n galop un cãluț nechezând

e dimineațã pe creștetul lumii crucea se vede
nimeni nu știe de unde vine lumina unde se pierde
poate doar tu acolo ascunsã tãcând
ori poate eu în timpanul apei strigând

azi așa mâine pe drum întrebând stelele toate
ați vãzut cumva pe cer pe la nunți ori pe ape
semne ori singur fiind semnul acela de sare
care intrã și iese din moarte cãlare?

nu! se aude din marginea lumii rãspunsul
numai mâinile Tale Doamne mângâie plânsul
numai lacrima ceartã și cere iertare
timpului nou așteptând peste mare

și merg înainte tu taci ca și când
ești singura Mare jumãtate secând
de parcã în pântecul tãu stã la pândã
apusul cealaltã jumãtate fecundã

e târziu pe sub ape frigul ca o mireasã
mâinilor toate li se face dor de acasã
umbra din care-am venit locuiește departe
în pridvorul unor lacãte sparte


nu le aprinde nimeni floarea luminii în glastre
cimitirul de fapt este în palmele noastre
cãluțul de mare a murit în drum spre spital
tu dormeai eu scriam doar sfârșit...la final