nu spun eu
zice El


când este destul de linişte-n jur
şi ceaţa s-a ridicat
singură
sau dusă de briză
aud îngerii cum cântă
gândurile



se termină anul
lumea se grăbeşte
să spună cât îşi doreşte
să fie altfel



există încă urme roşii pe albul zăpezii
lumea le crede rămase de la ignat
le-am semnalat în strigăt
şi-n rădăcinile lui
doar ea a văzut
din oglindă



vorba Povestitorului
nu ştiu alţii cum sunt
dar eu
aşa simt
că fiecare om
are un înger păzitor
şi altul amăgitor
şi amăgitorul acesta poate fi
atât de bun încât să-l ţii
drept îngerul care hotărăşte totul
afli-n cele din urmă
nu doar că-i amăgitor
dar este şi despărţitor
atunci dai peste tăieturi
care nu reuşesc să cicatrizeze
pentru că amăgitoru-i plin de viaţă



îmi place să cred că
îngerul meu păzitor
este Singurătatea mea
cu care viaţa m-a însoţit
de cum am aflat că dragostea-i
un vulcan care erupe când nu eşti atent
şi-ai vrea să fie precum candela
in care uleiul este iubirea



la oglinda prin care fug iluziile
am stat şi-am privit
peronul de ieri
când ai venit să-mi ceri
bani pentru călătorie
din haina bătrânei
am scos o hârtie veche
fără identitate


ridicăm împreună pânze
tragem la rame
evităm abordaje
spre insula de mâine


s-a întâmplat să fie
mai mult decât poate cuprinde oglinda
acum








Constanţa, 27 decembrie, 2011
(Păsărarul lui Ştefan Câlţia
amănunte la piramida scării fără nume)