părul ei miroase a tutun înflorit
și-n ochii ei cerul mai aproape
ca printr-un telescop

mîinile ei sunt vise fluide
din care nu te mai poți trezi
mîinile ei
frămîntă nevăzutul și pulsul
mi se aude în tot universul

sunt momente cînd mă urăsc
cu toată dragostea
împing inima tot mai în mine
o mănușă neagră pusă la fiert
cu cearșafuri de lumină

dar ea face timpul să dispară
dintr-un singur gest
apoi trage puternic în piept
transformă respirația
în liniște

o singură taxidermie a nopții
aduce îndeajuns să ne hrănească
toată viața
întunericul nostru este alb

și e bine de parcă sîngele meu
satură găurile negre
e bine ca și cum l-am simplifica pe dzeu
și am face un joint