Rătăcit în agonia tristeții și a singurătății,
Simt din depărtare parfumul otrăvit al morții.
Îmi mănânc și ultimele frunze de pelin,
Sunt condamnat pe viață în acest destin.

Aș vrea să mor pe adieri de vânt
Bucurându-mă de chemarea Duhului Sfânt;
Aș vrea să fiu înconjurat de flori ce cântă
Bucurându-mă de fluturii ce zburdă.

Îmi arunc privirea și-mi mănânc limba,
Îmi sparg timpanele și-mi împietresc inima;
Oftând, mă împac cu gândul despărțirii
-Lăcrimând, las în spate speranța nemuririi.

De ce ai venit cu vuiete și cu durere?
De ce vrei să mă amesteci printre umbre rele?
Mai lasă-mă, măcar o zi,
Să văd soarele și luna și, apoi, o să pot muri.

Să nu îndrăznești să-ți lași pașii încrustați pe sufletul meu!
Pășește încet, ridică-mă și poartă-mă la Tatăl Meu.
Sunt invitat la dans, sunt pregătit, accept;
Să înceapă muzica, dansez cu regret.

Dansez cu moartea printre lacrimi și petale;
Doamne, ai grijă de păcătosul tău, iartă-mi toate păcatele!
Nu mă abandona, acum, în ultimul ceas!
Doamne, dă-mi curaj să-mi iau bun rămas!