poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2136 .



Cu țara în arest, de ziua ei
poezie [ ]
Colecția: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cronopy ]

2011-12-01  |     | 



Aflai că-i ziua ei și, implicit,
Mi-am zis: depune și tu străduință
Ca, pentru-aceea ce te-a zămislit,
Măcar o zi să uiți de suferință!

Azi nu ai dreptul nici să te gândești
La teancul de facturi din noptieră
Sau să te-ndurerezi, simțind că ești
Un nimeni într-o nație șomeră.

Copiiilor, azi nici să le permiți
Să spună că li-i frig, urât sau foame,
Ca, toți cei ce la lux sunt osândiți,
Să poată face-abstracție de drame.

Măcar o zi să nu mai deranjezi
Augustele structuri conducătoare,
Ci e mai indicat să te-aranjezi,
Să ieși puțin cu țara la plimbare.

Ia uite, chiar e logic! am gândit,
De ce să nu profit de-acest temei?
Să ies pe stradă și să fiu servit
Cu-n mic și-o bere, că-s pe banii mei!

Am luat mobilul și-am sunat grăbit,
Dar îmi răspunse numai ocupat,
Că, pe rețeaua ei, am auzit,
Impulsul, doar grecește-i acceptat.

Am mers la ea (că-i știu adresa bine)
Hai, zic, s-o iau mai pe nepusă-masă!
Și-aflai, puțin mirat, de la vecine
Că țara e plecată de acasă.

O întrebai pe sora de la Est,
Dar nici aceea nu m-a lămurit.
Se întâlnesc cam rar, și doar pe șest,
Că stă mai mult cu socrii,-n Răsărit.

Abia un polițist șomerizat
(Fusese dat afară că-i cinstit)
Mi-a spus că a zărit-o la palat,
C-au luat-o șefii iar la jumulit.

Am așteptat opt ore la ieșire.
Atâta e programul la palat
(Mă rog, pentru lachei și-a lor oștire;
Pentru popor, e-un pic mai lăbărțat)

Spre ziuă a ieșit, cam aruncată
Printr-un perete gros de cărămizi,
De niște măgădăi cu fruntea lată
Și cu gândire de hemoroizi.

-Iu ar ochei? am întrebat ușor
Și-am ridicat-o din noroi, cu milă;
-Nu am nimic... s-au supărat 'mnealor,
Că-l întrebai de flotă pe Rânjilă

-Păi bine, fato, ce te-a apucat
Să intri solo printre secături?
Nu ar fi fost cumva mai indicat
Să îi înjuri cu-n milion de guri?

-Aș vrea să nu fii, astăzi, bădăran;
Insultele te rog să le eviți.
Am zis să îi cinstesc o zi din an,
Că-n celelalte prea nu sunt cinstiți.

Hai să ne dregem undeva, mai bine,
Și să uităm, un timp, de lumea-ntreagă,
Că mi-este silă să trăiesc în mine,
Sau să mă oglindesc în Marea Neagră!

Luarăm bere într-o berărie,
Vorbind de toate cele mai de soi,
Iar la sfârșit, să vezi ce bucurie:
Nici eu, nici ea, n-aveam un ban la noi!

Patronul, bun român, sări cu parul.
-Îi zic: stai! dânsa,-i mama tuturor!
Din sângele și truda ei ai barul,
Așa că las-o naibii mai ușor!

- Ce tot vorbești amice, te-ai tâmpit?
D-aicea am io baru', ești cretin?
Ba, imediat plătiți ce-i de plătit!
(Că io lucrez cu capital străin).

Și, cum n-aveam lăscaie-n buzunar,
Creștinul a chemat rapid curcanii,
Și ne-au închis în vastul lor hambar,
Să ne plătim prin suferință banii.

Eu, trist, mă frământam pe canapea,
Că o să-mi treacă asta-n cazier,
Și o-ntrebai puțin timid pe ea:
-Mi-o afecta statutul de șomer?

S-a ridicat din locu-i, maiestuoasă,
Privindu-mă cu mila-i suverană;
Era, sub răni, atâta de frumoasă!
Și îmi grăi dintr-un adânc de rană:

-De ce ți-am dat din trupul meu lumina
Ce-o risipești în lupte iluzorii?
Mai bine taci, deși-i mai mare vina:
Tăcerea validează trădătorii!

Tu trebuia să fii, azi, printre lideri,
De ce jelești ca lașul între lași?
De douăzeci de ani tot sunteți liberi
Să duceți viața asta de ocnași!

M-ați terminat strigând cu frenezie
În timp ce mor: "Trăiască România!"
Că nu mai știu de sunt în pușcărie,
Sau de nu sunt eu însămi pușcăria!

Cât timp o să vă bateți joc de mine
Tot afirmând de zor că mă iubiți,
Vânzându-mă hienelor străine
Și logodindu-mă cu decrepiți?

Cât timp vă mai mințiți cu nerozie
Că stăpâniți un loc și-aveți o țară,
Când pruncii sug la sân pe datorie,
Și-mi pier copiii risipiți pe-afară?!

Vă dau din trupul meu și grâu și aur,
Cât să hrăniți planeta șapte ani!
Voi cumpărați, cu-o parte din tezaur,
Un pumn de pufuleți americani.

Îmi vine uneori să mă scufund,
Să scap de imbecili și derbedei;
Dar nu mă-ndur, eu vă iubesc profund!
Așa cum sunteți, proști, sunteți ai mei.

***

Și v-aș mai spune, Doamne, câte-n stele,
De jale și dureri și viață grea!
Că multe am vorbit de toate cele
Stând singur în arest cu țara mea.

Fac un apel doar, către națiune:
-Iubirea ta, cât vârful Everest,
Nu vrei să o depui cauțiune
Ca să ne scoți, o clipă, din arest?







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!