deschid ginsbergul după o săptămână și ceva găsesc
biletul tău de tren ascuns între pagini la an asphodel
îmi aduc aminte de oameni cum pleacă și vin
toți de parcă asta ce trăim e un fel de peron. când
m-am întors după doișpe ani
am simțit ceva ca o liniște înacasată-n plex
nu mai țin minte cum am ajuns acolo
aveam 7
și în prima zi am plâns pentru că am greșit scara
apoi nimic. amintirile s-au stocat din momentul în care
am început să mă acomodez să învăț că acasă
e în altă parte când de fapt acasă nu e nicăieri pentru că
e în 10 000 de părți.
nu vreau să mai plec. e cașicum te-ai întoarce la tine după
o lungă absență în care
nu mai contează

uite acum sunt singură îmi rulează
aceeași melodie de vreo 45 de minute wake me up before i sleep
și pot să plâng că nu mă vede nimeni
miroase a opium tu probabil
te uiți la film
e cald lumină puțină și tot ce mișcă
în perimetrul ăsta sunt eu. aș fi putut
să-ți spun atâtea despre altceva
pentru că mi-a fost dor de tine și altfel
nu știu cum. e bine
m-a calmat
mi-a reglat respirația