Oh, mocăniţa neagră cu cărbuni
Cu apă şi cu fum orbind o gară
Cum ţi-a-ntrerupt adolescenţa luni
Şi te-a-mbrâncit spre haina militară

Era prin 69, an amar
C-o iarnă suferindă şi posacă
Dar n-aveai tu de asta vreun habar
Când altceva prin inimă te seacă

Căci rămânea în satul dintre munţi
O dragoste de floare şi de fată
Cum nu credeai că pot să aibă mulţi
(Aşa cred toţi când pleacă la armată)

Recrutul prost cu flăcări sub veston
Şi pieptul secerat de disperare
Nu-şi mai vedea nici mama pe peron
Ci doar că-i lipsă dragostea lui mare

Că trebuia pe urmă să te-mpuşti
Când ea nu ţi-a mai scris o vreme bună
Dar laş soldat din moarte cum să guşti
Când vine liberarea peste-o lună

Şi vine vara vieţii, vara mea
Ce încă îmi mai pâlpâie sub coaste
Doar mocăniţa plânge undeva
După acel recrut plecând la oaste.