trei pene de hulub apoi seara ca o foaie velină
pe calea ferată o toamnă de cobalt şi o drezină
noi răsuceam cerul funigel răzvrătit pe arătătoare
purtând încă blajine mirosuri de vin şi scorţişoare

Monet îşi picta afurisiţii de nori în gara Saint-Lazare
frunzele adunau melancolic lumini gălbui în felinar
trenurile îşi aruncau în aer jobenurile fumurii de atlas
patetic iedera înroşea zidurile în săruturi de bun rămas

geamantanele erau burduşite aiurea cu abur din vise
dâre argintii melcii păstrau în cochilii poeme nescrise
peroanele păreau nişte ciudate coridoare de porţelan
printre lăstari de umbre scaieţi şi palide flori de lipan

se zărea luna cocoaşă de ceară între doline ca o bulină
deasupra oraşului cerul îşi cobora tăişul de ghilotină
pe străzi singurătatea brumată se îndrepta către club
cu o tristeţe la rever şi-n buzunar trei pene de hulub