Din orizonturi cenușii coboară
Cu valsul frunzelor de ceară, evadate
O melodie rece, ce-nfioară
Și vântură senzații din antichitate.

Metalic sună plopii loviți de amintiri
Și verde încă, frunza-n vânt doinește,
Pe portativul toamnei între do și mi
Se zbuciumă pământul și cerul amuțește.

La nesfârșit se-întind ploioasele văzduhuri
Și ritmul dimineții se destramă,
Cu melodia de octombrie în suflet
Mai zboară din ființa-mi încă-o toamnă.