stau în faţa şevaletului nici durere nici oboseală
ca un cărbune în mâna ta plictisită aşa stau
şi mă gândesc la culorile
în care mi-ai rămas

şi încă muzica asta răzbunătoare de la tine
înnebunindu-mă
şi soarele ăsta mofturos fragmentându-mă cu umbre

dacă aş avea curajul de a călători în singurătate
aş traversa într-o zi montmartre îmbrăcată în scrisorile tale
în zigzaguri diverse linii
să leşine toate ziarele

şi ţi-aş scrie pe asfalt în faţa balconului dar taci nu răspunde
nu îndrăzni să minţi eu scriu numai pentru că
îmi e frică
dragul meu picasso nu-i aşa că m-ai frânt iubindu-mă
nu-i aşa că sunt unica ta linie dreaptă