 |
|
|
|
|
|
|
|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-14 | |
Abia începuse mileniul când te-am văzut prima dată
și ochii tăi, mai cruzi decât răbdarea și decât lumina care, înăuntrul lor, se năștea încet, alergau prin lumea nouă, când dezordonat, când plini de sens. nici un semn nu am făcut cu mâna spre inima ta. știam că vei putea să fii și fără mine, dar părea să aibă un rost să adun mai târziu și timp, și înțelesuri întregi, lipite sumar de gura și de ochii tăi, mai vorbitori ca niște umeri goi, însetați de noapte, după ce o zi întreagă au cărat lumina pe străzi. primul cântec al lumii eu aș fi dorit să ți-l spun. aș vrea să înțelegi ce construcție de lumină, ce mirare de culoare explozivă trebuie să fie dincolo de aceste ziduri de întuneric dens univers, despre care unii spun că tot al nostru ar fi, ziduri mai greu de privit pentru că înaintea lor sunt lumini care străbat exact ce am putea să vedem. și tot la fel, aș vrea să înțelegi câtă lumină ar putea să fie în sufletele noastre atunci când vom învinge zăgazurile cărnii, noi, oamenii locului, în care dragostea mai crește după ploi și-atunci privim și cerul, și omul, și pământul. la început de mileniu, trebuia să fi fost mai atent cu tot ce urma să treacă prin timp... ți-am lăsat o carte, dar nu a fost de ajuns. de ce din când în când te mai ferești să îmi vorbești cu ochii? doar pentru că există riscul ca vorbirea aceasta să rămână etern? și noima ei este opusă nesiguranței tale din fiecare zi? din același motiv tu alegi în cuvinte doar sensul neutru, arbitrar, echivoc? acela pe care va trebui să îl uit, devreme ce îl consider străin și existent doar pentru rostirea banala a celor relative... măsurători mărunți doar ai timpului pe care-l înțelegem, îl facem bucăți și-l croim după așteptările și dorințele noastre, croitori infernali, care cred despre sine că hainele acestea sunt cele ce trebuie-mbrăcate. apoi, eleganți, mărturisim reciproc că moartea există, că e pe undeva, întruna, la pândă și n-o căutăm mai înainte în noi. la un timp oarecare de-acum, după convenționalul început de mileniu, aș vrea să îți spun că primul cântec al lumii eu aș fi dorit să-l ascult, mai apoi.
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
