Ar fi trebuit s-o crezi,
ea cânta atât de bine
de parcă toamna se prăbuşea
de parcă murise o lume
şi toţi râdeau
când ea plângea
în cântul acela.
Ar fi putut să panseze cu mâinile ei
armate,
săruturile ei ar fi putut potoli conflicte
planetare.

Dar ea plângea
lua un fum de ţigară,
buzele ei care-ar fi potolit războaie
care te-ar fi putut face să uiţi...

pianistul cânta doar pe clapele negre

luau un fum de ţigară buzele ei
şi plângea
şi era frig
era iarnă deja
o iarnă fără regrete.