În pragul ușii,
ce-am deschis
cu inima-ndoită
de-un nesigur,
am tresărit
la zâmbetul păpușii
-semn de paradis-
'n sclipirea mult râvnită
și iar mă tulbur
...un neprihănit.

Și-am luat de mână
visul, drept real,
să mă încânt cu tot ce mi-am promis
-un așteptat, demult,
din elixir ce-mbată;
cum pe-un cal, cadână,
într-un amor fatal,
l-nmoaie chip de fată
de-atât de mult tumult-
și-i mai presus de nedescris...

”Intră, de vrei,
în casa vieții mele,
pășește dincolo de zid
ce l-am pus stavilă
de-a nu mă pierde-n lumea
ce numai tu poți să mi-o iei...
și zilele și vis de stele,
la care să mă-nchid
în soarta mea umilă...
Cu tine să mă porți aiurea!”

Se-nchide, însă,
aievea prematur
și-o undă diafană
lasă urmă de parfum
ce se prelinge
de pe sticla plânsă
și-un fuior-contur
îmi taie-n suflet rană,
cu sânge, semn de-ntoarcere de drum..............
...Și mă trezesc, e frig, mă ninge.
13.02.2011