teritorii acoperite de ceaţă ascunse cu tandreţe în adâncurile din noi
câteva zile ploioase nişte anotimpuri catifelate vreo 2 insule unde cresc florile negre ale blândei uitări
mâna prin aer desenează cercuri şi nori praful se ridică în vârtejuri ameţitoare şi le acoperă

valuri de lumină strâng în jur animale înspăimântătoare hrănite cu ură deznădejde şi furie
strigătul lor înroşeşte pământul şi dimineaţa e din ce în ce mai departe
suntem în chiar mijlocul nopţii de aici începe călătoria spre nord

cuvintele se îndepărtează acoperişurile nu mai sunt primitoare
multă fericire în jur mereu aceleaşi ultime pagini cu litere negre şi ochii închişi
zgomot lumini voci nimic de spus nimic de înţeles

se aud oameni trăind cu multă răbdare prin case acoperite de întuneric
în cele din urmă chiar la sfârşit soarele fiecăruia deschide o fereastră cu vedere spre zid