aminteşte-ţi şi tu măi nenea când ne rostogoleam de pe deal
aduceam iarbă sub pielea genunchilor
de-o culegea mama şi-o punea în cuiburi la streaşină
că toate ce trăiesc trebuie sa aibă o casă
zicea
atunci parcă sărea inima aşa în noi ca o capră pe gard
lua soarele în coarne îl spărgea de prispă
cum spărgeau ţiganii pepenii
mâncam şi unii şi alţii de la ăi mici la ăi mari
ca şi acum
la fel ne intră zilele în carne
ne umplem ca sacii de
făină
din unii mai iese o pâine caldă
măi nenea
şi se împart lumii, lumea se bucură şi învârte pământul mai departe
sub tălpi

iar pământul învârte cerul şi el înşurubează stelele
şi întăreşte podelele Domnului măi nenea
să nu cadă să scufunde toate
de încă sunt
aşa că nu te gândi că mergem degeaba
sau că încurcăm drumurile
pe oriunde ai lua-o e o dâră de iarbă
şi tot acasă ajungem