Te văd cum stai pe-o stâncă solitară
Ești trist iubite, simt,
Căci neguri te-nconjoară!

Ne-am despărțit de mult
Dar tu încă mai plângi,
Ai vrea să sari,
Mă zbat!
Te rog să nu te arunci!

Mă văd plutind în fum, departe
Din alte sfere te privesc
Și-o mare ne desparte!

Nu pot, nu pot să vin
Să te alin,
Tânjesc cu ardoare,
Durerea ta mi-e chin
Și atât de tare doare!

Mi-aduc aminte, mă străfulgeră un gând,
La căpătâiul meu te văd,
Iar eu,
Pe un pat eram
Întinsă, stând!

Cu trup rigid și chipul ca de piatră...
Dar te privesc, aud cum gemi încet,
Nu vreau! Nu vreau să plec acum din viață,
Oprește-mă și strânge-mă la piept!

Din lacrimile tale aș vrea ca să renasc,
Nu vreau să plec!
Te strig,
Ajută-mă!
Căci nu vreau să te las!

Și tu m-auzi, oh dulce alinare,
Mă liniștesc și te cuprind,
Te simt și mă-ncălzesc
În calda-ți răsuflare.

Mă chemi și sărutându-mi tâmpla,
Mă-mbrățișezi șoptind:
" Privește-mă iubito!
N-a fost decât un vis..."