ți-ai învelit mintea cu azbest
prea tîrziu –

sunt deja acolo

îți topesc gîndurile cuvintele
unul cîte unul pînă cînd
o să spui

miere.

nu căuta altceva eu sunt acolo îți spun o poveste
cu o fată

avea fustiță plisată bocanci șosete vii care-i urcau pe picior
exact ca o mîngîiere
unde ți-e gîndul?


MIERE.


ești prizonier ți-am furat gîndurile în seara asta

mă gîndesc la picioare lungi coborîte direct din cerul

unei fustițe picante în carouri

pielea puțin încrețită întețită de frig

ușor străvezie și venele în care alunecă sînge

dragoste informație numele tău

ajuns în spatele sînilor mici ușori

nedezvoltați neprotejați sfîrcuri vizibile prin bluză

dorința procesată în adîncimea unui verde aprins

foc azbest și


MIERE.


ești relaxat acum.

pe fața ta un zîmbet ușor

nici n-ai recunoaște că am fost acolo

cu genunchii mei rotunzi și înfrigurați

cu buzele mele mușcate jumătate rușine

jumătate dorință

fustița mea de liceeancă obraznică

părul aidoma porumbului copt

mi-e frig sau mi-e frică

te gîndești la mine?

sunt aproape să-ți simt genunchiul sub fustă

o căldurică plăcută

oare am chiloți –

dacă n-am la ce te gîndești?



MIERE.